duminică, 8 aprilie 2012

INTREBARI DESPRE REIKI


Ce este Reiki?
Reiki este o tehnica japoneza de relaxare si reducere a stresului, care promoveaza, de asemenea, vindecarea si  restabilirea echilibrului fizic, emotional, mental si spiritual al omului. Energia Reiki este administrata prin “punerea palmelor” si se bazeaza pe principiul CHI-ului, “energia nevazuta a vietii” care curge prin noi şi este ceea ce ne face sa fim in viata. Dacă o persoana are scazut nivelul de “energie vitala”, atunci este mult mai predispus  sa se imbolnaveasca sau sa devina o victima a stresului, insa, daca nivelul CHI-ului sau este mare, acea persoana este mult mai capabila de a fi fericita si sanatoasa. Cuvantul Reiki este o combinatie a doua silabe: REI – care inseamna universal, cosmic, dumnezeiesc, si KI – energie, forta vitala. Asadar, sensul adevarat al Reiki este: Energie Spirituala, Energie Universala,Forta Vitala Universala.
Aceste expresii nu sunt deloc nou-nascute, principiul “energiei vietii este cunoscut pe toate continentele. In China se numeste chi, la hindusi prana, la egipteni ka, la greci pneuma, in Indiabarakka, in credinta ortodoxa se numeste Lumina. Hippocrates o numea “forta tamaduitoare a naturii”, cercetatorii rusi amintesc de energia bioplasmatica, stiinta moderna vorbeste despre o energie cosmica si aceasta enumerare ar putea continua. Desi aceste denumiri au intelesuri si caracteristici proprii ele vorbesc de aceeasi forta.
Reiki nu este altceva decat forta omniprezenta, de aceeasi varsta cu omenirea, daca nu mai veche, mereu cunoascuta si dintotdeauna pe Pamant. Este Iubirea Universala. Chiar datorita acestei caracteristici, Reiki este mai mult decat o metoda naturista, este una din caile de a deveni OM!
Cu Reiki se pot face acelasi lucruri ca si cu harul Sf. Duh. Este utilizat cel mai frecvent in medicina si ameliorarea sanatatii, de la dureri de cap vindecate in 30 de secunde, pana la tumori.
Personal, consider ca Reiki este, in acest moment, una dintre cele mai rapide cai de a evolua spiritual. Dezechilibrul in aceasta situatieeste lipsa de experienta fata de cresterea puterii spirituale. Odata ce practicati Reiki si va indreptati atentia catre Lumea Spirituala, dincolo de limitari si dogme religioase, o mare doza de rabdare si Intelepciune este recomandata. Universul si Legile lui, desi sunt simple ca principiu, nu se aplica si nu reactioneaza dupa standarde fixe in toate experientele posibile intr-o viata. Variabilele dupa care ne este influentata viata sunt extrem de multe, iar Inteligenta Divina nu poate fi inteleasa dupa cateva initieri in Reiki.
Asadar, recomand multa rabdare si intelepciune daca apucati pe acest drum. Cititi, intrebati si, cel mai important, creati-va propria relatie cu Divinitatea. Nu inlocuiti preotul, cu maestrul Reiki.
Reiki inseamna Viata!.
Istoria Reiki se bazeaza in principal pe transmiterea orala, de la maestru la maestru si mai departe la discipoli. In zilele de astazi exista mai multe versiuni cu privire la originea Reiki.
Redescoperirea sistemului, asa cum este cunoscut astazi se datoreaza lui Mikao Usui, cel care a numit aceasta energie Reiki.
Usui s-a nascut in 15 august 1865 in Japonia. Din manuscrisele sale reiese ca a fost o persoana careia ii placea sa invete si era adeptul invataturii pana la moarte. Intre disciplinele indragite de el se regasesc medicina, psihologia si arta poetica. N-a incetat niciodata in autodezvoltarea spirituala. In ultima zi a unui post tinut in meditatie timp de 21 de zile in varful muntelui Kurama a avut o traire deosebita. In aceasta stare de profunda meditatie a primit initierea in Reiki, pe care a predat-o mai departe discipolilor sai. In viata lui, Usui a avut mai multi discipoli, intre care si Chujiro Hayashi. Pe aceasta linie Reiki a ajuns mai tarziu si in vest, cu contributia dnei Hawayo Takata, initiata de Hayashi. In acest fel Reiki a ajuns o miscare spirituala mondiala.
Dupa moartea doamnei Takata s-a produs un haos intre discipolii acesteia cu privire la invatatura originala. In acest moment in lume exista mai multa directii si variante ale acestei metode, fiecare cu initierile proprii. Unii dintre maestri Reiki au format asociatii, altii continua sa-si desfasoare activitatea individual.
Cum functioneaza? Cum se transmite energia Reiki?
Simplu! Persoana initiata functioneaza ca un canal pentru aceasta energie. In timpul tratamentelor Reiki, cel care canalizeaza energia isi aseaza palmele pe cel care primeste si daca este nevoie de ea, energia incepe sa curga. Cantitatea de energie care curge  spre pacient difera, de la caz la caz, în funcţie de diferiţi factori, cum ar fi: gravitatea bolii pacientului, gradul de blocaj emotional, disponibilitatea pacientului de a accepta schimbarea, de a se vindeca, şi aşa mai departe.
Cum pot sa inţeleg cel mai bine ce este Reiki?
Cel mai bun mod de a intelege si aprecia Reiki este sa-l experimentati, fie primind  o sedinta de tratament complet, fie primind un acordaj si practicand autotratamentul pe dvs.  Reiki este destinat tuturor si este disponibil pentru oricine doreste sa-i cunoasca sau sa-i experimenteze tainele. Eu unul, nu am fost convins de  Reiki pana nu am experimentat pe pielea mea aceasta energie. Aproape ca am facut pe mine de spaima atunci cand, la primul autotratament, am simtit cum mi se misca corpul energetic.  Insa nu e obligatoriu sa simti ceva de prima data. Primele simptome pe care ar trebui sa le urmariti sunt imbunatatirea starii de sanatate si a sentimentelor fata de dvs si lumea din jur. O stare de pace si calm mental si sufletesc.
Reiki este o forma de vindecare bazata pe religie, pe credinta?
Nu! Reiki nu este o religie si nici nu este bazat pe acceptarea oricarei doctrine religioase, dar vorbeste despre baza tuturor religiilor: IUBIREA. Este prezenta in toate fenomenele existente, cu sau fara suflet. Pentru ea totul traieste si trebuie respectat.  A avea o apartenenta religioasa sau un sistem de credinte proprii nu este o cerinta pentru ca Reiki sa functioneze. Reiki nu incalca nimanui dreptul de a crede in ceea ce doreste. Cu toate acestea, principiile Reiki sunt spirituale in natura lor si incurajează evolutia si dezvoltarea spirituala, cunoasterea si intelegerea esentei Universului: Iubirea Neconditionata.
Nu pot invata Reiki daca citesc o carte despre Reiki?
A deveni practicant Reiki nu se poate face pe cont propriu, citind o carte sau vizionand un videoclip cu informatii despre Reiki. Este necesara primirea unei initieri/unui acordaj Reiki si  participarea la un seminar de instruire. Accesul la Reiki este insa uşor, tot ce trebuie sa faceţi este sa cautati si sa contactati un Maestru Reiki, restul sunt doar detalii. :)
Reiki este pentru toata lumea?
Reiki este pentru toata lumea, dar nu toata lumea este pentru Reiki. Unii oameni nu sunt la fel de deschisi pentru Reiki precum altii. Depinde si de compatibilitate si de cat de deschisa este fiecare persona catre spiritualitate, sub toate formele ei.
Iisus folosea Reiki in vindecarile Sale? Se presupune ca Mikao Usui si-a inceput cercetarile cautand metoda de vindecare folosita de Iisus si a descoperit Reiki-ul. El era convins ca aceasta este metoda folosita de Iisus. In ziua de astazi, aceasta credinta nu este impartasita de toti maestrii, insa se pot observa similitudini. De exemplu, in ceea ce priveste vindecarile, citandu-l pe Apostolul Marcu, Iisus nu facea nici un miracol, doar aplica mainile pe cativa oameni bolnavi care se vindecau. “Si nu i-a fost cu putinta sa infaptuiasca acolo nici o minune; a indreptat doar cativa credinciosi, punandu-si mainile asupra lor.” (Marcu 6, 5-6). Iisus vindeca si oameni necredinciosi, la fel ca in Reiki, unde nu conteaza credinta pacientului.
O comparatie a Reiki-ului cu vindecarile lui Iisus poate parea absurda, insa, tineti cont de cuvintele Sale:  “Adevarat va spun voua, oricine crede in Mine poate face acestea  si chiar mai mari decat acestea.” (Ioan 14; 12).
Cine poate beneficia de un tratament Reiki?
Oricine poate beneficia de energia Reiki. Nu conteaza ce rasa, nationalitate, inteligenta,  sex sau inclinare sexuala, ce apartenenta religioasa, etnica sau politica, varsta sau situatie financiara aveti. Reiki nu este un sistem de vindecare rezervat doar elitelor, bogatilor, persoanelor educate sau evoluate spiritual. Este al tuturor!
Daca folosesc Reiki, mi se va inbunatati viata de familie? Sigur ca da! Orice practicant de Reiki, indiferent de gradul de dezvoltare spirituala atins, radiaza in jurul sau o energie care-i cuprinde pe toti membri familiei si-i influenteaza in bine. Este posibil ca la inceput unii membri ai familiei sa nu se simta bine, in caz ca se afla sub influenta unor energii sau entitati negative, dar lucrurile se pot schimba in scurt timp. Reiki actioneaza pentru binele cel mai inalt al fiecarui individ, pentru armonizarea sa cu cei din jurul lui si cu mediul in care traieste. Practicand Reiki veti observa in scurt timp ca si plantele din jurul vostru cresc mai armonios  si mai frumoase.
Cum se “simte” Reiki?
Cele mai comune senzatii ale utilizarii Reiki, observate atat la mine cat si la pacientii sau elevii mei, sunt senzatiile de caldura sau racoare, “intepaturi”, furnicaturi, senzatii de “zumzet vibrational” (ca un fior interior, o emotie placuta), amorteala, trepidatii, mancarime si somnolenta, care se resimt fie in intreg trupul, fie pe alocuri, depinzand de zona afectata sau zona pe care se face terapie.
Ce trebuie sa fac pentru a-mi alege Maestrul perfect? In primul rand, este foarte important ca discipolul sa se simta confortabil si relaxat in timpul cursurilor, pt a-l putea accepta pe maestrul in cauza ca pe un indrumator/consilier spiritual. Este ideal ca personalitatile lor sa fie apropiate, pentru a avea ce sa-si spuna unul celuilalt si pentru ca participantii sa aiba curajul sa puna intrebari in legatura cu orice nelamuriri au. Datoria Maestrului este sa raspunda la aceste intrebari. Unui Maestru bun nu-i e frica de intrebari.
Cateva intrebari care ne pot ajuta in cautarea maestrului si in luarea unei decizii:
  • Practica Reiki (adica face si terapie) sau doar preda?
  • De cat timp practica Reiki, cand a fost initiat in gradul de maestru?
  • De cat timp preda? (desigur fiecare trebuie sa inceapa de undeva)
  • Despre ce va fi vorba in timpul cursului? Cat timp va tine cursul? Cate acordaje vor fi? Ce alte informatii teoretice vor mai fi prezentate? Va fi sau nu si o exersare a celor invatate?
  • Dupa curs mai poate fi contactat?
  • De cat timp e nevoie si ce conditii trebuie indeplinite daca vreau sa merg mai departe, daca vreau sa trec la un alt nivel?
Ce este initierea/acordajul Reiki?
O initiere Reiki este o mica “ceremonie” efectuata de catre un Maestru/Instructor Reiki, ritual care ramane secret discipolilor pana cand acestia ajung la nivelul de Maestru. In timpul initierii Maestrul devine un canal prin care lumina de la Sursa Universala curge si intra in cel ce urmeaza a fi initiat, unde activeaza si curata canalele energetice principale ce strabat corpul uman. In urma acordajului, cel initiat devine la randul lui un Canal de Lumina, putand practica autotratamentul sau terapia pe alte persoane.
De ce trebuie sa platesc pentru curs/initiere? Este una din intrebarile pe care le aud foarte des. Si e normal sa intrebi. Este una din intrebarile pe care chiar mi le-am pus la inceput, cand am inceput sa studiez si sa practic Reiki. De ce trebuie sa platesc pentru Reiki, daca este o Energie Universala? Ar trebui sa fie gratis, disponibila pentru toata lumea! Pai, in primul rand, nu platim pentru Reiki, ci pentru timpul acordat de maestru, pentru informatiile prezentate, pentru chiria salilor de terapie sau de curs, pentru transportul si viata terapeutilor, cat si pentru preluarea, de catre terapeuti, a energiilor negative din timpul terapiilor si initierilor. Totodata acest pret poate fi si un test,  esti dispus sau nu sa platesti pentru propria ta evolutie/vindecare? Problema este, de fapt, atitudinea noastra fata de bani. Sunt foarte multi cei care nu pretuiesc nimic obtinut gratis. Reiki este o valoare, lucru semnalat de faptul ca este cautat si practicat de zeci de mii de oameni din intreaga lume, rezultatele tratamentelor Reiki nefiind contestate nici de cercetatori.
Trebuie gasita insa, o cale de mijloc, astfel incat Reiki-ul sa fie accesibil oricui vrea sa evolueze spiritual si/sau sa se vindece, indiferent de pretul cerut sau de situatia materiala a pacientului.
La ce tipuri de schimbari ma pot astepta in urma acordajului Reiki?
Schimbarile variaza de la persoana la persoana, astfel incat este imposibil sa se prevada modul in care fiecare individ va reactiona in urma acordajului. Schimbarile incep sa aiba loc imediat ce energia Reiki patrunde in organism si incepe procesul de vindecare. Reiki lucreaza pentru a produce numai schimbari pozitive, insa aceste schimbari pot oferi  mici provocari pe masura ce transformarea se produce.
Cand voi sti ca functioneaza Reiki?
Unii oameni stiu cand Reiki functioneaza deoarece observa schimbari ale propriilor energii, impreuna cu diferite senzatii si sentimente de calm si relaxare. Cu toate acestea, unele persoane nu simt nimic atunci cand ofera sau primesc Reiki. Insa, doar pentru ca nu simtiti nimic, nu presupuneti ca nu se intampla nimic. Aveti incredere ca energia curge si functioneaza. Uneori este nevoie de o perioada mai scurta sau mai lunga pana va creste sensibilitatea si incepeti sa simtiti. In cazul meu, dupa experienta primei sesiuni de autotratament, a mai durat aproape 2 luni pana cand am inceput sa simt in aplme energia curgand.
Ce se intampla daca palmele mele nu se  incalzesc/infierbanta?
Incalzirea palmelor este una dintre cele mai comune experiente observata de catre practicantii Reiki in urma utilizarii energiei. Cu toate acestea, experienta fiecarei persoane cu Reiki este unica. Este posibil sa nu experimentati orice fel de senzatii o perioada de timp, asa ca nu asteptati aceasta senzatie drept confirmare a faptului ca Reiki functioneaza si energia intr-adevar curge prin palmele voastre. Nu uitati ca uneori e nevoie sa treaca o  perioada de timp  pentru ca sensibilitatea palmelor sa creasca.
Este posibil sa se consume energia Reiki? :)                                                                                                                   Nu, energia Reiki este infinita deoarece provine din Sursa Universla (Duhul Sfant), care este de natura infinita. Niciodată nu se termina.
Alimentatia este importanta in Reiki?
Categoric! A avea o sanatate optima este ideala pentru practicarea Reiki. Cu cat este mai mare curatenia interioara, cu atat mai multe beneficii veti avea. Atentie insa, o alimentatie sanatoasa este ideala, nu obligatorie! Aveti liber arbitru sa mancati si sa beti ce vreti si cat vreti, pe propria raspundere :) .
Care este scopul pozitiilor de tratament Reiki?
Un tratament Reiki implica oferirea Reiki folosind mainile. Pozitiile mainilor s-au stabilit de catre primii maestri Reiki, care au descoperit ca aceste pozitii lucreaza bine in vindecarea majoritatii meridianelor si zonelor importante ale corpului. Ele acopera majoritatea meridianelor si trateaza cele mai multe dintre organele majore si minore, asigurand un flux egal de energie fiecarei parti a corpului. Pozitiile mainilor sunt relativ usor de facut si, in general, corespund cu cele sapte chakre de baza. Fiecare pozitie se tine pentru 3-5 minute, mai mult sau mai putin, in functie de intuitia fiecaruia.
Cat de des ar trebui sa efectuez autotratamentul?
Totul tine de propria intuitie, in functie de cat de puternic simte nevoia fiecare sa-si faca un autotratament. Situatia ideala este cea in care se fac 2 tratamente pe zi: unul dimineata (de  energizare), pt incarcarea cu energia necesara zilei care urmeaza si inca unul seara,  inainte de culcare, care are rolul de a curata si elimina blocajele adunate in timpul zilei.
Exista anumite limite ce pot bloca energia Reiki?
Singurele limite care pot bloca energia Reiki sunt cele pe care ni le cream noi insine, constient sau inconstient, din cauza lipsei de incredere in puterea de vindecare a tratamentelor Reiki sau prin refuzul tratamentului/luminii.
Este obligatoriu sa directionez fluxul de energie Reiki?
Nu, energia Reiki va merge automat acolo unde este nevoie de ea, nefiind necesara nici o implicare mentala, fie a practicantului, fie a beneficiarului. Totusi, cand intentia mentala este folosita, se creeaza o “cale” catre acea parte a corpului catre care directionam energia. Aceasta “cale” permite enegiei Reiki sa curga mai eficient, curatand si energizand mai rapid zona afectata.
Acum, ca sunt un practicant Reiki, sunt obligat sa-i tratez pe alţii?
Nu! Nu aveti nici o obligaţie de a trata alte persoane de fiecare data cand vi se cere. Aveti dreptul de a refuza un tratament, daca asa simtiti. De fiecare data cand simtiti ca nu doriti sa oferiti un tratament Reiki cuiva, ascultati-va sufletul fara ezitare si refuzati politicos. Aveti Liber Arbitru.
Care este scopul simbolurilor Reiki?
Independent, fiecare simbol Reiki are propriile scopuri unice. Proprietatile combinate ale acestor simboluri au rolul de a oferi practicanţilor Reiki o mai mare capacitate de vindecare. Sunt o unealtafolosita pentru focalizarea energiei Reiki.  Pentru ca aceste simboluri sa functioneze, trebuie sa fii acordat pe ele sau sa ai un mare acces la Lumina.
Initial, simbolurile Reiki nu au facut parte din primele invataturi date de Usui, dar au fost introduse in sistemul Reiki cu putin timp inainte sa fie invatat de Maestrul Hayashi. Au fost introduse pentru a-i ajuta pe cei care aveau experienta putina sau deloc cu energia, ca sa se poata conectata mai usor si sa foloseasca sistemul. Simbolurile au fost “rotile practice” si o data ce aveai o conectare puternica la energie, ele nu mai erau necesare.
De ce am inceput sa plang in timpul tratamentului Reiki?
Ocazional, o persoana poate experimenta o eliberare emotionala intensa in timpul sau dupa un tratament Reiki. Acest tip de eliberare emotionala poate fi exprimat prin plans, tipete, tuse, varsaturi sau alte reacţii. Eliberarea emotionala ajuta persoana sa treaca mai usor peste blocajele emotionale care ies la suprafata in timpul sau dupa tratamentul Reiki.
De ce este important sa se perie campul auric al pacientului, după un tratament Reiki?
Perierea sau pieptanarea campului auric al pacientului curata resturile energetice care s-au ridicat din corpul fizic in timpul tratamentului si au ramas prinse in aura. De asemenea, se recomanda sa va curatati spatiul sau camera de vindecare intre sesiunile de terapie Reiki, astfel incat sa nu aveti nici un fel energie negativa ramasa in camera.
Este indicat a trata copiii cu Reiki?
Natura blanda si neinvaziva a energiei Reiki este perfecta pentru tratarea afectiunilor şi tulburarilor copiiilor mici. Copiii sunt extrem de receptivi la efectele pozitive ale Reiki si vor accepta energia Reiki fara nici o retinere. Singurul impediment in tratarea copiiilor este rabdarea acestora de a sta intr-un loc, de aceea pentru tratarea acestora incercati sa-i momiti cu o jucarie sau tratandu-i in bratele unuia dintre parinti sau in timp ce dorm.
*Tratamentul asupra persoanelor sub 18 ani se face NUMAI cu acordul parintilor!
Cat de importanta este atingerea nivelului de Maestru?
Fiind certificat in cel mai înalt nivel nu reflecta neaparat detinerea unor cunoştinţe superioare. Numai printr-o practica neintrerupta o persoana poate aspira ca devine expert. Adevarata cunoastere Reiki si chiar si adevarata evolutie spirituala a celor care au pornit pe aceasta cale, incepe abia de la nivelul de Maestru Reiki :) .
Materiale informative:                                                                                                                                                                 Reiki – Ovidiu Dragos Argesanu                                                                                                                                                   Reiki Traditional – Dumitru Hristenco

Niciun comentariu: